[ad_1]

Să credem sau…nu?!?! AȘTEPTĂM, ÎNFRIGURAȚI, APA CALDĂ ȘI CĂLDURA! Termo Ploiești a transmis marți seară următoarele informații:

„Stimaţi ploieşteni, vă anunţăm că mâine, 19 octombrie 2022, vor începe probele pentru repornirea sistemului de alimentare cu apă caldă în blocurile racordate la Centralele termice 23 August şi Bucov.

În ceea ce priveşte reluarea distribuţiei de apă caldă în celelalte zone ale oraşului, va informăm că angajaţii societăţii acţionează pentru umplerea sistemului SACET cu apă, efectuarea probelor de retea si la toate punctele termice/module termice  din cartiere inclusiv retea secundara şi aducerea agentului termic la o temperatură ce poate asigura furnizarea de apă caldă menajeră.

În acest moment, în funcţie de probleme tehnice identificate, estimăm că, până la sfârşitul acestei săptămâni, distribuţia apei calde va putea fi reluată în tot oraşul.

Rugăm toţi abonaţii să se asigure că lucrările la instalaţiile interioare din imobile vor fi finalizate în timp util, astfel încât să fie evitate incidentele (inundaţii în apartamente sau în subsolurile blocurilor) ce pot apărea odată cu încărcarea acestora.

Vom reveni periodic cu informaţii de interes public până la reluarea distribuţiei de apă caldă şi căldură în tot oraşul”, au transmis reprezentanții societății.

Articolul Pana la finele saptamanii, vine apa calda in Ploiesti! Chiar… vine?! a aparut prima data pe Prahova Business – Despre afaceri. Zi de zi – Primul cotidian online de afaceri din Prahova.

[ad_2]

Source link