[ad_1]

Fărădelegea la volan. Din nefericire, nu e zi sa nu fie prinsi in Prahova sau „hăt”, prin țară șoferi dogați. De-a dreptul un flagel…

Potrivit IPJ Prahova, marți după amiază, în jurul orei 16.00, polițiștii Secției nr.1 de poliție Ploiești, în timp ce desfășurau activități de  supraveghere și control al traficului rutier pe strada Apelor din municipiu, au observat un autoturism, despre care existau date și informații cum că persoana care se află la volan ar avea permisul suspendat.

Drept urmare, polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, fiind oprit pe strada Lebedei din municipiul Ploiești.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au identificat conducătorul auto ca fiind un bărbat în vârstă de 48 de ani din municipiu.

S-a constatat faptul că acesta are dreptul de a conduce cu Restricții-Suspendat.

Întrucât bărbatul manifesta un comportament necooperant , ciudat, acesta a fost condus la sediul unității de poliție pentru cercetări.

Fiind testat cu aparatul DrugTest, a rezultat pozitiv la cocaina. Ca urmare, șoferul a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice.

În urma probatoriului administrat față de bărbatul de 48 de ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore urmând să fie prezentat unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei drept de a conduce este suspendat și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

Articolul Patima drogului, arde-o-ar focul: Sofer „in floarea varstei” prins DROGAT cu COCAINA. A ajuns dupa gratii! a aparut prima data pe Prahova Business – Despre afaceri. Zi de zi – Primul cotidian online de afaceri din Prahova.

[ad_2]

Source link